Mihail Gorbaciov şi Ion Iliescu aparţin aceleiaşi generaţii politice, au împărtăşit visuri, mituri, iluzii proprii utopiei leniniste.
La ora actuală, cei doi foşti lideri simbolizează ipostaze extrem de diferite ale relaţiei cu moştenirile comunismului: primul s-a despărţit de lumea în care s-a format de o manieră sinceră şi irevocabilă, a permis şi a încurajat pluralismul. Al doilea a rămas legat prin fire vizibile şi invizibile de tradiţia exclusivistă, conspiraţionistă, ultracentralistă, antidemocratică şi intolerantă a bolşevismului. La 80 de ani, Mihail Gorbaciov are motive să fie mândru: în mare măsură graţie lui, un sistem ilegitim, inuman şi iraţional s-a prăbuşit fără a genera un război civil precum cel care a însângerat Iugoslavia post-titoistă.
Nimeni nu va putea contesta vreodată rolul decisiv jucat de Mihail Gorbaciov în grăbirea colapsului comunismului. Nu a fost, fireşte, condiţia suficientă, însă, în mod cert, a fost cea necesară. Ori, mai exact spus, una dintre acestea. Cum scria cândva Zbigniew Brzezinski, prezenţa unui ţar revizionist marxist la Kremlin a schimbat regulile jocului, a creat un nou prag de aşteptări, de speranţe, de posibilităţi. Mă refer la dublul înţeles al revizionismului: cel din perioada Internaţionalei a II-a, dar şi acela de după 1956, din Europa de Est, ilustrat de asemenea gânditori precum Leszek Kolakowski, Milovan Djilas, Agnes Heller, Gyorgy Markus, Krzystof Pomian, Karel Kosik, membrii grupului "Praxis" etc.
Pentru nostalgicii bolşevici, Gorbaciov a fost arhi-trădătorul, un renegat perfid şi periculos. Pentru naţionaliştii slavofili, a fost omul care a distrus Imperiul. Pentru naţiunile din statele satelizate de URSS şi din cele anexate, a fost cel care, fie că a dorit-o sau nu, a declanşat procesul autodeterminării lor. Pentru cei care cred în virtuţile societăţii civile, a fost politic
