Raluca este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu“, iar în ultimii doi ani a reuşit să obţină locul întâi la Olimpiada Naţională de Engleză.
Raluca s-a născut într-o familie de profesori care predau materii din ştiinţele exacte. Spune, însă, că nu a fost atrasă în mod deosebit nici de matematică, nici de fizică sau chimie aşa cum s-a simţit faţă de limba engleză.
A descoperit tainele limbii lui Shakespeare încă de când avea patru ani şi se uita la televizor pe canalele de desene animate, iar mai târziu pe cele de muzică. La început a învăţat pe de rost cuvinte şi versuri fără să ştie ce înseamnă. Apoi, când a intrat la şcoală, a început să studieze engleza odată cu româna.
Discurs în limba engleză
În clasa a VII-a, Raluca a participat la primul concurs de limbă engleză din viaţa ei, „MATE“, care s-a desfăşurat la Iaşi şi unde a fost pusă să ţină un discurs în engleză timp de trei minute pe o temă dată. A fost primul ei succes întrucât s-a întors acasă cu premiul întâi după ce a impresionat „auditoriul“.După ce a intrat la liceu, Raluca şi-a făcut curaj şi s-a înscris la olimpiada de engleză. Chiar dacă a ajuns până la faza naţională a concursului nu a reuşit să obţină niciun premiu.
„Nu am obţinut nici măcar o menţiune, dar acea experienţă mi-a prins foarte bine. Am învăţat că trebuie să fiu mai atentă la criteriile profesorilor corectori. Eu mă abătusem prea mult de la cerinţele lor“, povesteşte Raluca. Cu experienţa acumulată de la prima olimpiadă şi cu dorinţa de a arăta că poate mai mult, tot în clasa a IX-a, adolescenta s-a prezentat la concursul „Evaluarea în Educaţie“, disciplina engleză. A ajuns până la faza pe ţară şi a reuşit să obţină locul întâi. Succesul înregistrat a fost suficient pentru ca Raluca să prindă curaj şi să abordeze Olimpiada de Engleză, la care a participat în clasa a X-a,