Scaunul dictatorului libian Muammar Gadhafi începe să se clatine din ce în ce mai tare în condiţiile în care au apărut zvonuri că le-a propus liderilor rebelilor o serie de condiţii în care va renunţa la putere, iar apropiaţii săi au început să se gândească tot mai serios la scoaterea acestuia din scenă, scrie presa internaţională.
În acelaşi timp însă, luptele dintre rebeli şi forţele lui Gadhafi continuă, principalele obiective fiind câştigarea controlului asupra obiectivelor industriale petroliere, scrie presa internaţională.
Conform zvonurilor, Gadhafi a anunţat că este dispus să plece, dar cu două condiţii: să i se dea bani pentru timpul în care şi-a servit ţara şi să nu fie condamnat pentru acţiunile sale, decizia venind ca urmare a presiunilor din jurul său, mai mult de jumătate din apropiaţii lui Gadhafi dorind reconcilierea populaţiei, scrie Daily Mail. Totuşi, oficialii de la Tripoli au negat existenţa unor astfel de negocieri.
Consiliul interimar al rebelilor, stabilit în oraşul estic Benghazi, a respins cererea liderului autoritar, motivând că o asemenea ieşire "onorabilă" de pe scena politică a ţării nord-africane ar jigni miile de victime ale represiunii violente conduse de clanul Gadhafi. "Confirm că un reprezentant al lui Gadhafi a încercat să negocieze cu noi ieşirea acestuia din sfera puterii, însă am respins negocierea", a spus Mustafa Gheriani, membru al consiliului rebelilor care gestionează relaţiile cu presa, adăugând: "Noi nu negociem cu cineva care a vărsat sânge libian şi continuă să o facă. De ce am avea încredere în el?"
Un grup de oficiali reformişti din jurul lui Gadhafi a reuşit să-l convingă pe acesta să renunţe la putere în favoarea unui consiliu de tehnocraţi, care să asigure cadrul necesar tranziţiei spre reforme democratice şi spre un guvern bazat pe instituţii moderne.