Lucian Bute (31 de ani), deţinător al centurii IBF la categoria supermijlocie, a fost atacat în termeni duri de pugilistul Carl Froch (33 de ani). Britanicul a pus la îndoială valoarea românului, pe care îl acuză că s-a luptat doar cu adversari slab cotaţi. Lucian Bute (31 de ani), deţinător al centurii IBF la categoria supermijlocie, a fost atacat în termeni duri de pugilistul Carl Froch (33 de ani). Britanicul a pus la îndoială valoarea românului, pe care îl acuză că s-a luptat doar cu adversari slab cotaţi.
“Lucian Bute a luptat în prea multe bo-omuri, pentru ca să îl ia cineva în serios. Sunt sigur că echipa lui este conştientă de faptul că lumea a ajuns la o saturaţie din acest punct de vedere. Cred că au realizat că au nevoie de adversari credibili, mult mai puternici”, a declarat Carl Froch, într- un interviu acordat site-ului american livefight.com. Pugilistul britanic, campion mondial WBC la categoria supermijlocie, a continuat atacul în termeni dintre cei mai duri.
Magee, primul adversar serios
“Ca om, Lucian pare un băiat de treabă. Ca luptător însă, nivelul lui este inexistent. Nu îşi asumă niciodată riscuri şi nu îşi părăseşte zona de confort. Practic, nu se bate cu nimeni”, a afirmat Froch. Referitor la meciul lui Bute cu nord-irlandezul Brian Magee (35 de ani), programat pe 19 martie, la Montreal (Canada), Froch a declarat că este ocazia perfectă pentru ca gălăţeanul să demonstreze că are valoare: “Magee este probabil cel mai bun luptător cu care va boxa Bute. Dacă Lucian este aşa de bun cum spune lumea, trebuie să îl oprească pe Magee”.