Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce continuă dezvoltările de spaţii de birouri deşi nu prea sunt chiriaşi?

Publicat in Curierul, miercuri 9 martie 2011 ·

Ultimele previziuni legate de evoluţia randamentelor le dau curaj dezvoltatorilor

Aproximativ 273.000 mp de spaţii office sunt în curs de dezvoltare

Purtaţi de previziunile înaintate de companiile de cercetare şi consultanţă din domeniul imobiliar din ultima vreme, care spun că vor creşte randamentele oferite de spaţiile de birouri din Bucureşti în următorii ani, dezvoltatorii de spaţii office continuă să crească stocul disponibil. Clădirile de birouri în construcţie în Bucureşti totalizează 273.000 metri pătraţi, fiind printre cele mai mari suprafeţe din Europa Centrală şi de Est (ECE), dar în acelaşi timp rata de neocupare, estimată la 20% în decembrie, este una dintre cele mai ridicate din regiune, potrivit Colliers.

King Sturge a semnalat că după o perioadă de presiune în sensul diminuării chiriilor pentru toate sectoarele de proprietate comercială există semne că tendinţa de scădere a fost oprită şi nivelurile au început să se stabilizeze, sunt de părere reprezentanţii King Sturge România. "Rata de neocupare a spaţiilor de birouri a început să scadă, iar posibilităţile limitate de finanţare din ultimele 18 luni au ca efect reechilibrarea balanţei între ofertă şi cerere, pe măsură ce se înregistrează din nou tranzacţii de închiriere. Previzionăm o îmbunătăţire continuă a sectorului spaţiilor de depozitare şi logistice, intrarea unor companii foarte mari pe piaţa din România fiind dovada în acest sens", potrivit Ben Binns, Senior Associate la King Sturge.

Randamentul mare şi costurile mici de operare fac Bucureştiul un oraş atractiv

Totodată Bucureştiul va rămâne, în următorii cinci ani, printre cele mai ieftine oraşe din Europa în funcţie de costul de ocupare a birourilor pe un post de lucru, potrivit companiei DTZ Echinox, care anunţă că în 2010 acest tip de cheltuieli s-a redus cu 17%, la 4.060 de dolari.

O

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°