De 7 martie, nu de 8, Nicu Alifantis & ZAN s-au cinstit cum se cu­vine (între muzicienii dăruiţi) la Cinematograful Patria. „Mă simt onorat. Sunteţi îngrozitor de mulţi”, le-a mulţumit „grecul” celor veniţi la „Chan­son pour mon amour?”. ZANaticul nu­mărul unu a cântat mult şi bine, chiar foarte bine, cât pentru două concerte de referinţă! A fost zgârcit cu vorbele, s-a limitat strict să mulţumească celor care i-au fost alături, celor care l-au ajutat să ajungă unde a ajuns, cum­pă­rându-i albumele şi venind la concertele sale. Şi unde a ajuns? Sus-sus, pe culmile (disperării) artistice! În sală s-au aflat şi femeile importante din viaţa omului Nicu Alifantis: mama, soţia şi fetele.

Publicul a stat cuminte, uneori prea cuminte, şi a primit comedia dell’Alifantis. Quelle comédie, quel­le mélodie! „Prolog”, „Voiaj”, „Îţi poţi închipui”, „Mai lasă-mă”, „Ce bine că eşti”, „Vino”, „Inscripţie pe un inel”, „Romanţa mică”, „Ne­ui­ta­te­le femei”, „Ţie (Cântec pentru ea)”, „Aproape linişte”, „Ploaie în Lu­na lui Marte”, „Cântec scurt”, „Ce frumoasă despărţire”, „Chanson por mon amour?”, „Rrrrock”, „Mu­zica”, „Piaţa Ro­ma­nă nr. 9”, „Cân­tec de iubire”, „Nu mă întreba ni­mic”, „Întrebări”. Îm­pănat play­list! Păcat că sala a fost o mare cal­mă! Vremea la Patria: o seară caldă, frumoasă de primăvară.

La 15 ani (şi câteva luni) de când s-au născut artistic, ZANaticii ne-au convins că nu sunt mincinoşi, că ei cântă în continuare bine şi din suflet pentru alte suflete minunate. Au re­ve­nit la bis cu „A iubi, aceasta vine, ta­re de departe-n mine,/ a iubi, aceasta vine, tare de departe-n tine” („Întâmplare simplă”), „Plouă, plouă, plouă,/ vreme de beţie/ şi s-as­culţi, s-asculţi pustiul,/ ce melanco­lie,/ plouă, plouă...” („Rar”) şi cu „Epi­logul”: „Dacă noi, sărmane um­bre,/ cu ceva v-am supărat,/ tot ce aţi văzut aici,/ voi să spuneţi c-aţi visat.// Şi povestea