Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalele din Prahova nu vor fi comasate. Aflaţi ce au hotărât autorităţile locale

Publicat in Adevarul, miercuri 9 martie 2011 ·

Autorităţile publice locale din judeţul Prahova s-au hotărât: niciun spital nu va fi comasat sau reprofilat în cămin de bătrâni aşa cum propusese iniţial Ministerul Sănătăţii.

Prezenţi la o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova şi ai Prefecturii Prahova, primarii şi managerii de spitale şi-au susţinut unităţile din propriile localităţi, spunând că acestea se pot susţine financiar. „Din informaţiile pe care le-am primit până în momentul de faţă de la autorităţile publice locale, în mare parte doresc ca spitalele să rămână în situaţia actuală. Există o discuţie vis-a-vis de preventoriul de la Buşteni care nu-şi îndeplineşte în totalitate funcţiunile pentru care este înfiinţat. Bineînţeles mai sunt discuţii la spitalele ale căror clădiri sunt parţial retrocedate cum este în cazul Breaza, Floreşti şi Drajna", a declarat prefectul Adrian Dobre.

Preventoriul de la Buşteni va fi desfiinţat

Primarul din Buşteni spune că din punctul lui de vedere, preventoriul TBC va fi desfiinţat, iar clădirirea va avea o altă utilitate. „Construcţia nu se pretează pentru un azil de bătrâni aşa cum a propus ministerul, iar în plus bătrânii din Buşteni au case. Consiliul Local nu-şi poate permite să finanţeze un loc unde vin copiii mai mult în tabără. E vorba mai mult de copii fără posibilităţi materiale din toată ţara care sunt trimişi aici. Clădirea va avea o altă destinaţie", ne-a spus Emanoil Savin.

În ceea ce priveşte spitalul de Boli Pulmonare din Breaza acesta nu mai poate rămâne în actuala clădire care a fost retrocedată. Soluţiile pentru autorităţi sunt mutarea spitalului fie la Poiana Câmpina, fie la Băicoi. Atât primarul localităţii, cât şi managerul spitalului susţin varianta Poiana Câmpina, aceştia spunând că naveta pentru personalul unităţii spitaliceşti va fi mai uşoară, dată fiind distanţa mai mică dintre cele două localităţi.

Co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 10 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 25 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 49 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°