Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Trei tineri au făcut prima Orchestră Virtuală din lume!

Publicat in Adevarul, miercuri 9 martie 2011 ·

Doi muzicieni din Botoşani şi un tânăr din Cluj sunt semnatarii acestui proiect unic în lume. Orchestra are deja 18 membri din toate colţurile lumii şi a dat primul concert pe youtube.

Vezi aici primul concert al Orchestrei Virtuale postat pe youtube!

Ionuţ Coşarcă( 26 de ani) a terminat Liceul de Artă din Botoşani şi Conservatorul din Cluj unde a studiat vioara. În 2007 a fost admis la University of Memphis în programul de masterat în interpretare instrumental (vioara) cu bursă integrală care acoperă costul cursurilor şi îi oferă un mic salariu lunar. Masteratul l-a terminat în 2009 iar acum face doctoratul la aceeaşi universitate.

Ovidiu Corneanu a absolvit Liecul de Artă"Ştefan Luchian" din Botoşani şi, ulterior, Academia Naţională de Muzică Bucureşti unde a studiat oboiul la clasa profesorului Florin Ionoaia. Timp de doi ani, botoşăneanul a ocupat postul de oboist şi corn englez al Operei Naţionale Bucureşti iar în 2005 a plecat cu bursă îm USA pentru master în „music performance oboe" la Universitatea Memphis care l-a acceptat, ulterior, să îşi facă aici şi doctoratul tot cu bursă. În paralel, Ovidiu Corneanu se pregăteşte să fie dirijor.

Liviu Ionuţ Crăciun(28 ani), un tânăr din Cluj stabilit în USA de opt ani care studiază tot la Universitatea din Memphis. Liviu a absolvit Liceul de Muzică „ Sigismund Toduţa" şi a avut şansa să îşi continue studiile peste Ocean după primul an de facultate. Împreună cei trei români au decis să pună bazele primei Orchestre Virtuale din lume astfel ca artişti anonimi să aibă ocazia să cânte alături mari muzicieni fără să se deplaseze sau să meargă la audiţii.

„ Am făcut un site al orchestrei şi i-am încurajat pe muzicieni să trimită cânte în faţa camerelor de la calcultor şi să încarce filmul pe youtube. Noi am selectat cele mai bune înregist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 6 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 7 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 13 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 10 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 2 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 10 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 8 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 11 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 13 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°