A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj şi a debutat în 1983 cu volumul de versuri Ucenicia bătrînului alchimist. Printre volumele sale de versuri se numără: Cartea lui Benedict (2002), Alte poeme de modă veche (2004), Scrisori din Arcadia (2005), Dilecta (2006) şi Marii oameni ai revoluţiilor (ediţie samizdat, 2009). Octavian Soviany (n. 1954) a mai publicat romanul Textele de la Monte Negro (2003), teatru (Cinci poeme dramatice, 2005) şi critică literară (Apocaliptica textului, 2008, şi Textualism, postmodernism, apocaliptic, 2 vol., 2000-2001). A obţinut trei premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, pentru poezie şi critică, şi a fost tradus în franceză, spaniolă, engleză, germană, maghiară, polonă, italiană şi slovenă. La Editura Cartea Românească i-a apărut recent romanul Viaţa lui Kostas Venetis.
Încă de la primele lansări, personajul noului dumneavoastră roman şi-a făcut simţită prezenţa, surprinzînd audienţa într-un mod atipic...
Ei, poate au fost doar nişte coincidenţe, chiar dacă relaţia mea cu acest personaj a fost de la bun început puţin mai aparte... Am mai spus cum totul a început de la un nume descoperit de Nora Iuga într-un cimitir.
Ciudăţenia a început în momentul cînd, din motive pe care nu mi le pot explica îndeajuns, acest simplu personaj de fundal din Textele de la Monte Negro a devenit pentru mine o obsesie şi m-a convins să hălăduiesc lîngă el vreo şapte ani – aproape o căsnicie. Evident că atunci cînd m-am găsit în oraşul unde se află mormîntul lui Kostas n-am putut să rezist tentaţiei unui pelerinaj. Şi s-au întîmplat şi atunci nişte lucruri oarecum stranii... Mai întîi, Nora (care, evident, mi-a fost călăuză) uitase adresa cimitirului, pe care l-am găsit pînă la urmă cu greu, întrebînd pe unul şi pe altul; apoi, mormîntul nu era în locul unde îşi amintea Nora, ci pe o altă alee...
Dar cu Kostas Venetis
