Am tras cu urechea la ce i-a sfătuit Băse pe şeici: să coboare de pe cămile şi să urce în elicopter. Numai de sus poţi vedea România adevărată, raiul investitorilor. De suuus, adică from above - vorba ministrului Turistului.
Mi-am construit un elicopter de unică folosinţă, pe principiile pragmatice după care mă călăuzesc în viaţă: "you can do it" (merge şi-aşa) şi "fix it yourself ("lipeşte-o cu scotch"). M-am cocoţat repede, să prind o perspectivă bună, până nu se aglomerează.
… Uau! e frumos într-adevar. Ce de mai vegetaţie - sute de mii ha pârloagă.
- Salamalecu! îmi face semne disperate un şeic din elicopterul de alături. "Mii ha parloaga" ?! Nu pricep!
- Uite cum vine treaba: pârloaga e simbolul potenţialului românesc. Poţi cultiva ce vrei: cactuşi, fete morgana, rollsroyceuri…
Mă gândesc că poate şeicilor mi ţi le-ar fi plăcut să vadă când vine viitura pe Siret - ce mai gălăgie de apă! N-au decât să se mulţumească cu apa minerală plată care curge pe marginea drumurilor.
Le explic:
- Aşa e pe la noi, şeici dumneavoastră: cum tâşneşte la voi petrolul, aşa tâşneşte pe-aici apa şi vine peste noi în casă…
Eu cred că sfatul emirului Băse e bun. Putea să-i suie pe toţi în balon - care l-a citit pe Jules Verne ştie ce spun. Traversau România de la est la vest, cum au zburat ăia peste Africa, să nu-i mănânce băştinaşii: secretarii de primărie, şefii de post, băieţii de la cadastru, vameşii, desfrânaţii şi ceilalţi păcătoşi, poliţia circulaţie, fata de la buticul din colţ care n-are niciodată rest la pâine. Dar şi-aşa e bine - fiecare cu elicopterul, cu covorul lui zburător, cu ce găseşte pe lângă serai.
Mă uit la ei - tare le mai place ce văd. Dar cum o să investească de sus? Cum scot banii? Îi aruncă din containere, din saci? Sau îi presară ca aviaţia utilitară?
… Şi uite-aşa, ca-n o mie şi una de nopţi,