Veniturile curente ale populaţiei ocupate salarial, indemnitar şi/sau în activităţi liberale (veniturile economice din muncă) reprezintă tipologic o categorie de "valoare adăugată" (costuri de producţie aşezate în preţul de revenire). Fiscalizarea acestor venituri prin impozitul pe venit (Iv) s-a încetăţenit ca fiind una din resursele băneşti tradiţionale care concură la finanţarea bugetului public.
Renunţarea la fiscalizarea veniturilor curente prin Iv constituie, în opinia mea, un act de moralitate fiscală (se renunţă la dubla impunere1), o îndreptăţire aşteptată [înlăturarea injustiţiei fiscale cerute "ad literam" de art.56(2) din Constituţie2], o soluţie reală de creştere a bunăstării populaţiei şi - poate paradoxal pentru cei neavizaţi - o consolidare a reţetei fiscale.
Măsura este susţinută :
- instituţional - de diferenţialul pozitiv de fiscalitate creat între impozitarea consumului curent (în medie, TVA a crescut de la aprox.16,9% la aprox. 21,6%) şi impozitarea veniturilor curente (în medie, aprox. 10,9%),
- financiar - de efectele pozitive asupra cheltuielilor şi soldului BGC şi
- comportamental - de cererea fermă de consum curent nesatisfăcută a populaţiei care exclude creşterea înclinaţiei spre economisire.
Logica este atât de simplă încât a nu o vedea înseamnă fie să ai "orbul găinilor", fie să nu ai cunoştinţe elementare de matematică, fie, în fine, să achiesezi la faptul că arieratele din fiscalitatea indirectă sunt de nestăpânit şi vor creşte!
Un exemplu numeric este de natură să explice - inclusiv pentru neofiţi - cum se întâmplă că, renunţând la un impozit direct (Iv), pot creşte veniturile din fiscalitate şi, delaolaltă, resursele de consum curent ale populaţiei ocupate economic:
* a. Fundamente empirice (asigurate statistic) privind veniturile curente din muncă
- Câştigul salarial mediu bru
