Radu Voina a condus ieri primul antrenament al Oltchimului, dara decis şi lotul pentru cele două meciuri din această săptămână, cu"U" Cluj (azi, în campionat) şi cu Buducnost (duminică, în LigaCampionilor). Marea noutate este revenirea Ionelei Stanca.
De altfel, absenţa pivotului la meciul cu Itxako a surprins petoată lumea, în condiţiile în care "Ione" a susţinut sus şi tare căpoate juca. Anja Andersen a lăsat-o însă în afara lotului pentru adoua oară în decurs de o lună, situaţie greu de digerat dejucătoare, care şi-a vărsat năduful după meciul cu campioanaSpaniei. În lacrimi, Stanca le-a explicat conducătorilor vâlceni cănu mai poate accepta să stea în tribună, iar la vară doreşte să-şirezilieze contractul pentru a pleca în Franţa, unde se află soţulei.
Jucătoarede bază sub conducerea lui Voina
Cazul pivotului nu a fost însă singular. O altă handbalistă,Ramona Farcău, şi-ar fi exprimat dorinţa de a părăsi Oltchimul învară, în condiţiile în care antrenoarea daneză a contat doar înunele momente pe serviciile ei. Situaţia pare să se mai fi schimbatprin revenirea lui Radu Voina. Stanca şi Farcău au fost jucătoarede bază în precedentul mandat al antrenorului la Vâlcea şi probabilcă la fel va fi şi de acum încolo. De altfel, Voina le-a şi incluspe cele două handbaliste în lotul pentru Podgorica. Nu au prinsechipa, în schimb, Smedescu, Managarova, Szucs, Ţăcălie şiVădineanu, plus Neagu şi Ungureanu, accidentate.
Radu Voina a condus ieri primul antrenament al Oltchimului, dara decis şi lotul pentru cele două meciuri din această săptămână, cu"U" Cluj (azi, în campionat) şi cu Buducnost (duminică, în LigaCampionilor). Marea noutate este revenirea Ionelei Stanca.
De altfel, absenţa pivotului la meciul cu Itxako a surprins petoată lumea, în condiţiile în care "Ione" a susţinut sus şi tare căpoate juca. Anja Andersen a lăsat-o însă în afara