● Bună! Ce faci? (România, 2011), de Alexandru Maftei.

Ostilitatea şi mai ales indiferenţa celor mai mulţi dintre locuitorii ţării noastre faţă de filmele concepute între graniţele ei au atins asemenea cote polare, încît primul produs cinematografic autohton care va sparge gheaţa (adică box-office-ul, şi pentru început bariera de 100.000 de spectatori) va fi primit ca un fel de a opta minune a lumii. E evident că filmul lui Alexandru Maftei, Bună! Ce faci?, a fost făcut cu intenţia de a marca măcar începutul minunii. Ce pot să zic? Mult noroc! Dat fiind faptul că intenţiile lui nu se manifestă într-un mod împiedicat-agresiv, aşa cum se manifestau intenţiile similare ale ultimului blockbuster închipuit marca Andrei Boncea, Ho ho ho, şi cu atît mai puţin într-un mod jegos-agresiv, aşa cum se manifestau intenţiile similare ale ultimului blockbuster închipuit marca Sergiu Nicolaescu, Poker, nu pot să-i doresc răul. Pot, eventual, să estimez că, în pofida injecţiilor sale de sex gratuit, s-ar putea să fi mers prea departe (pentru binele lui) în direcţia nonagresivităţii, a insipidităţii pufoase. Nu-l văd prea bine la Multiplex, printre atîtea filme hollywoodiene: normal ar fi ca, printre chemările lor zgomotoase, adresate emoţiilor primare ale spectatorilor, chiţăitul lui modest să nu bată prea departe. Dintre cele două funcţii de bază ale unei maşinării convenţionale de divertisment popular (aceasta e condiţia la care aspiră) – pe de-o parte gîdilarea, excitarea, agitarea publicului, de partea cealaltă sedarea, anestezierea acestuia –, o îndeplineşte insuficient pe prima şi mai mult decît suficient pe cea de-a doua. Pare făcut pentru un public-ţintă alcătuit din oameni care vor divertisment, dar care nu suportă emoţiile puternice. Oare acest public e suficient de mare pentru ca filmul să spargă box-office-ul cu ajutorul lui? Pînă şi expresia „a sparge box-offi