Romeo Berceanu, fiul şefului Poliţiei de Frontieră Dolj, a fost audiat de procurori într-un dosar privind comiterea de infracţiuni informatice
Berceanu face parte,ca şi tatăl său, din rândul angajaţilor MAI. El este angajat, din 2007, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, căpitan Florin Cocoşilă, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că reprezentanţii Inspectoratului nu au luat încă în discuţie cazul lui Romeo Marian Berceanu şi că au aflat din presă despre posibila implicare a acestuia într-o grupare infracţională specializată în fraude informatice. "Romeo Berceanu este angajat la Detaşamentul de Pompieri Calafat din 2007. Comanda noastră nu a luat încă în discuţie acest caz pentru că aşteptăm să se pronunţe organele abilitate. Noi am aflat de la comandantul din Calafat despre acest caz şi de la televizor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.
Potrivit unui comunicat emis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii de la Serviciul Teritorial Craiova au destructurat un grup infracţional organizat constituit din 13 persoane şi specializat în infracţiuni cu cărţi de credit. Membrii grupării procurau dispozitive de copiere frauduloasă a datelor de pe cardurile bancare, dispozitivele urmând să fie utilizate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Aparatura de skimming urma să fie expediată într-un colet, prin disimularea acesteia în dispozitive receiver tip DIGI TV.
Şeful IJPF Dolj: Dacă ştiam că se ocupă cu treaba asta, vă daţi seama că nu îl lăsam
În urma celor 11 percheziţii domiciliare, efectuate în Craiova şi în alte localităţi din judeţul Dolj, procurorii au ridicat mai multe dispozitive de skimming. Nouă persoane au fost aduse pentru audieri la sediul DIICOT Craiova. Surse judiciare au declarat pentru Medi