Poluatorii Argeşului se ocupă, în principal, cu extracţia, prelucrarea şi transportul petrolului sau al cimentului. De pe lista neagră nu lipseşte nici traficul, care este o reală problemă pentru sănătatea oamenilor, mai ales în Piteşti.
Pe primul loc în topul poluatorilor din Argeş se află SC OMV Petrom SA, prin activitatea de extracţie a ţiţeiului din parcurile petroliere aferente. Numai anul trecut, inspectorii Gărzii de Mediu au aplicat amenzi de peste 200 000 de mii de lei acestei companii. Trei dintre ele au fost astronomice: pentru Parcul Oarja, s-a primit o amendă de 60 000 de lei în luna iunie, iar pentru punctele de lucru din Poiana Lacului şi Samara Cocu ale aceleiaşi companii s-au aplicat sancţiuni de câte 50 000 de lei.
“Poate că amenzile au avut şi ele un efect, pentru că am observat că Petrom chiar a început să ia măsuri, să mai modernizeze activitatea, pentru a reduce poluarea”, ne-a spus Ioan Ene, comisar şef al Gărzii de Mediu Argeş.
Pe locul doi în topul poluatorilor, se află Arpechim SA, odată un brand incontestabil al Piteştiului. Combinatul, format din petrochimia cumpărată de Oltchim şi rafinăria care a intrat în subordinea OMV, poluează aerul prin gazele toxice evacuate în atmosferă, în urma activităţii de rafinare a petrolului, dar şi prin deşeurile rezultate, spun inspectorii de specialitate. Cu toate acestea, reprezentanţii Agenţiei Regionale de Mediu Argeş susţin că Arpechim va dispărea uşor-uşor din acest top, din cauza activităţii tot mai reduse a unităţii economice.
Şi Termo Calor poluează
Urmează pe lista poluatorilor din Argeş SC Conpet SA din Poiana Lacului. Agentul economic se află în acest top pe locul trei, din cauza poluărilor accidentale care au avut şi pot avea loc în timpul transportului produselor petroliere prin conducte. Şi alte companii pun în pericol sănătatea argeşenilor. Spre exemplu,