100 de oficiali şi şefi ai celor mai mari companii din cele mai bogate şase state arabe, Bahrein, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, reunite în aşa-numitul Consiliu al Cooperării din Golf, caută la Bucureşti oportunităţi de investiţii, în cadrul Forumului Consiliului de Cooperare al Golfului - România - Bucureşti: Oportunităţi de Afaceri în Europa de Sud - Est, ce se desfăşoară zilele acestea în Capitală.
Forumul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Consiliul de Cooperare al Golfului, Federaţia Camerelor de Comerţ ale Consiliului de Cooperare al Golfului şi Forum Invest.
Companiile care şi-au trimis reprezentanţii la acest forum au cifre de afaceri de zeci de miliarde de dolari, exemple fiind companiile petroliere Saudi Aramco, cu afaceri de 233 miliarde de dolari în 2008 sau Qatar Petroleum, cu un business de circa 32 mld. dolari în 2009.
Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat în deschiderea forumului pe oamenii de afaceri arabi să investească în România, spunând că aici "se poate investi în orice, atât de mare este decalajul faţă de vestul Europei. Mediul de afaceri este departe de a fi ostil, este un mediu de afaceri competitiv care însă mai trebuie ajustat în zonele de birocraţie". El a precizat că statul garantează investiţiile şi că investitorii pot avea încredere în sistemul bancar românesc.
În afara perioadei de dinainte de '89, când România avea relaţii comerciale strânse cu ţările arabe, către care exporta utilaje petroliere, comerţul cu statele din Golf nu a avut o pondere prea mare în comerţul internaţional total al României.
În primele zece luni ale anului trecut, România a exportat către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, două dintre ţările membre ale Consiliului Co