Mişcarea Acţiunea Europeană a fuzionat cu Partidul Liberal, în urma acordului semnat miercuri de liderii celor două formaţiuni, Veaceslav Untilă şi Mihai Ghimpu.
În opinia lui Mihai Ghimpu, citat de Moldpres, fuzionarea celor două formaţiuni într-un singur partid va permite consolidarea segmentului de dreapta şi va permite realizarea programelor de reformare a Republicii Moldova. “Este un lucru foarte bun pentru Republica Moldova şi sunt convins că, în viitorul apropiat, pe arena politică, vom avea doar câteva partide puternice, axate pe doctrine, iar cetăţenii vor vota valorile promovate de aceste formaţiuni şi nu unele persoane, aflate la conducerea partidelor”, a afirmat preşedintele PL. Mihai Ghimpu a mai spus că ideea fuzionării vine din partea liderului MAE, iar aderarea membrilor acestei formaţiuni la PL va întări partidul, pe care îl conduce, cu politicieni profesionişti, care vor contribui la realizarea schimbării în Republica Moldova până la capăt. Potrivit lui Veaceslav Untilă, liderul MAE, fuzionarea cu PL va contribui la întărirea dreptei naţionale şi va permite Partidului Liberal să obţină un scor foarte bun în cadrul alegerilor locale din vara 2011. Liderul MAE a mai menţionat că decizia finală de fuzionare cu PL va fi adoptată în cadrul Congresului formaţiunii, care se va desfăşura la 13 martie. Mişcarea Acţiunea Europeană a fuzionat cu Partidul Liberal, în urma acordului semnat miercuri de liderii celor două formaţiuni, Veaceslav Untilă şi Mihai Ghimpu.
În opinia lui Mihai Ghimpu, citat de Moldpres, fuzionarea celor două formaţiuni într-un singur partid va permite consolidarea segmentului de dreapta şi va permite realizarea programelor de reformare a Republicii Moldova. “Este un lucru foarte bun pentru Republica Moldova şi sunt convins că, în viitorul apropiat, pe arena politică, vom avea doar câteva partide puternice, axate p