În urma anchetelor desfăşurate de Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară din cadrul Primăriei Zalău, s-a constatat că 26 de persoane care au beneficiat de ajutorul pentru încălzire nu s-au încadrat în criteriile impuse.
Potrivit informaţiilor oferite de către purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, trei dintre aceste persoane au declarat că au venituri mai mici decât aveau în realitate, ca să se poată încadra în limita necesară, iar 23 de persoane au “uitat” să declare unele dintre bunurile pe care le deţin (maşini şi terenuri).
Anchetele sunt încă în desfăşurare.
Aceste familii nu vor mai primi subvenţii de axcum înainte, iar banii primiţi deja vor fi recuperaţi de către primărie.
Oficial, sezonul rece a început în 15 octombrie, iar peste câteva zile, în 15 martie, va lua sfârşit. În Zalău au beneficiat de subvenţii pentru încălzire 4.327 de persoane, cu puţin mai mult decât jumătate dintre cei care au fost ajutaţi anul trecut. Numărul beneficiarilor a scăzut drastic în acest an din cauza noilor reglementări care, în mod justificat sau nu, au schimbat criteriile de acordare a subvenţiilor.