Citirea moţiunii de cenzură depusă de opoziţie ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Codul Muncii a început, miercuri, în Parlament, informează Mediafax.
Textul moţiunii de cenzură este citit de către deputatul PNL Mariana Câmpeanu, fost ministru al Muncii.
Opoziţia a depus, marţi, moţiunea de cenzură intitulată "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", semnată de 210 parlamentari USL.
În textul depus de opoziţie se arată că această moţiune de cenzură se doreşte a fi o formă de sancţionare care vizează atât modificările aduse legii Codului Muncii pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, cât şi la adresa acestei proceduri şi a reprezentanţilor actualei puteri, "care abuzează în continuare de angajarea răspunderii pentru a-şi impune punctul de vedere, pentru a impune legi nedemocratice şi contrare intereselor cetăţenilor români".
"Oare ce mesaj transmite puterea politică din România, în frunte cu preşedintele Băsescu, cetăţenilor români, ţărilor Uniunii Europene, cancelariilor de peste Ocean, celor de la FMI de la care încă cere bani pentru clientela politică, când proclamă că Boc trebuie schimbat, pentru ca, a doua zi, aceeaşi putere executivă să pretindă, prin gura şi semnătura omului hulit, că poate promova prin angajarea răspunderii un proiect bun pentru ţară şi pentru români. Doar un mesaj neserios, doar semnale de neîncredere şi de gâlceavă politică", mai susţin ei.
Parlamentarii USL mai spun că angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii nu este specifică unui regim democratic, pentru că "procedura este forţată, ocoleşte dezbaterea parlamentară şi argumentele societăţii civile, nu serveşte nici interesele celor cărora se adresează, pentru că textul propus nu este în măsură a flexibiliza raporturile de muncă, mai ales într-o perioadă de criză".
Iniţiatorii moţiunii susţin, de asemenea, că angajar