Mai mulţi mureşeni s-au adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, unde au reclamat facturile prea mari la gazele naturale şi modul de calcul al acestora.
Potrivit conducerii CRPC numărul plângerilor primite creşte de la o zi la alta. „Am primit mai multe sesizări de la consumatori mureşeni care ni s-au plâns de valoarea prea mare a facturilor la gazele naturale, dar şi de faptul că nu înţeleg de ce trebuie să plătească atât de mult în urma regularizării consumului. Practic, ei nu înţeleg cum li se calculează factura”, a precizat Liviu Todoran, comisarul şef al CJPC Mureş.
Potrivit acestuia CRPC Mureş va solicita companiei E.ON Energie România explicaţii cu privire la calculul facturilor de gaze naturale. "Vrem să chemăm reprezentanţii companiei să ne explice cum se calculează aceste factrui, pentru a putea să le explicăm la rândul nostru consumatorilor", a mai spus Todoran.
Reprezentanţii companiei E.ON Energie România au precizat că cei care doresc un control mai bun al costurilor pot solicita modificarea opţiunii de facturare sau a programului de consum în funcţie de care se realizează facturarea lunară. Pentru acest lucru trebuie să se adreseze Centrului de Relaţii cu Publicul de pe strada Gheorghe Doja nr.64-68 de luni până vineri între orele 8.30 şi 17.30.
În legătură cu citirea indexului contorului de către personalul E.ON, compania a prezentat următoarele explicaţii. "Citirea indexului se realizează odată la trei luni pentru toţi clienţii, indiferent de opţiunea exprimată, respectiv alegerea facturării în baza autocitirii sau a unui program de consum. Diferenţa de consum înregistrată în cea de-a treia lună de citire este evidenţiată în factura trimestrială de citire, fie ca diferenţă de plată, fie ca plată în avans, după caz. În unele cazuri această diferenţă este pozitivă, consumul es