Preşedintele Sindicatului Vameşilor şi Poliţiştilor „Pro Lex", Vasile Lincu, a fost pus sub acuzare de Parchetul General pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Sindicalistul Lincu este cel care a declanşat scandalul „reginei" din vămile româneşti, personaj care ar fi colectat şpăgile strânse de la vameşii arestaţi în dosarele DNA.
Vasile Lincu susţine că procurorii ar putea găsi în calculatorul pe care l-au ridicat de la domiciliul său numele unui politician PDL, care ar avea legătură cu ceea ce se întâmplă în vămi. Pentru aceleaşi fapte au mai fost puşi sub acuzare şi preşedintele Sindicatului Sed Lex, Florin Vîlnei, fost director executiv al Sindicatului „ProLex". Vîlnei apare în acest dosar ca urmare a faptului că a făcut parte din conducerea „Pro Lex". Cea de-a treia persoană pusă sub învinuire în dosar este Negoiţă Voinea, despre care surse judiciare au explicat, pentru România Liberă, că este cel care gestiona contabilitatea sindicatului.
„Astfel, s-a reţinut în fapt că în calitate de lideri sindicali în cadrul Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex", Lincu Vasile şi Vîlnei Florin Ilie şi-au însuşit şi au folosit dife-rite sume de bani, fără aprobarea organelor de conducere şi fără descărcare de gestiune. Din cercetări a rezultat că învinuitul Negoiţă Voinea a acceptat înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor fictive şi a denaturat veniturile şi cheltuielile sindicatului Pro Lex", arată Parchetul General într-un comunicat remis ieri.
Potrivit procurorilor, cercetările au mai relevat că au fost încheiate de către liderii sindicali contracte în numele Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex" şi a fost consemnată recepţia unor bunuri, fără jus-tificare în documentele contabile, şi fără descărcare de gestiune. Probatoriul administrat mai arată că au fost achitate din fondurile sindicatului