Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu: Chinezii vor investi 8 miliarde de euro in infrastructura din Romania

Publicat in Ziare.com, miercuri 9 martie 2011 ·

Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a vorbit miercuri despre vizita pe care a efectuat-o in China, precizand ca se asteapta ca partea chineaza sa investeasca peste 8 miliarde de euro in infrastructura si spitalele din Romania.

Edilul a avut o serie de intalniri cu reprezentanti ai unor mari companii chineze, in timpul unei vizite oficiale in capitala Chinei, Beijing, la invitatia omologului sau, Guo Jinlong, a subliniat Oprescu intr-o conferinta de presa.

Discutiile cu oficialii chinezi au vizat patru potentiale proiecte, a explicat Oprescu.

"Primul punct se refera la dezvoltarea infrastructurii pentru transport, realizarea inelului median, al treilea se refera la dotarea si dezvoltarea spitalelor si, in final, am discutat despre posibilitatea de finantare si operare a acestor proiecte", a argumentat edilul.

De asemenea, primarul s-a declarat impresionat de vizita de la Centrul de Planificare Urbana de la Beijing, pe care l-a descris ca fiind "ceva SF".

"Am vizitat si satul olimpic si constructiile in pregatirea pentru Olimpiada, care sunt impresionante, s-a pornit de la 7 miliarde de euro, sa se ajunga in final la 48 de miliarde de euro, intre care 31 investitii straine", a adaugat Oprescu.

De asemenea, el le-a vorbit jurnalistilor despre vizita la doua uzine de autovehicule hibride si electrice si despre spitalul chinez, pe care l-a catalogat drept "Spitalul Universitar din Bucuresti la puterea a zecea".

"Am venit cu convingerea ca aceste lucruri se pot realiza si la Bucuresti, avand sustinerea partenerilor chinezi. Toate discutiile s-au terminat cu un memorandum, cu un calendar fix, pentru a putea sa-i avem aici pentru parteneriate publice si private, identificand portofoliul de lucrari care se preteaza acestor parteneriate. Consider ca este singura cale in acest moment p

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 36 minute
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 2 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 58 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 8 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Klaus IOHANNIS pleacă la New York / Președintele va susține ultimul discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Gandul acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, miercuri, 25 septembrie, anunță Administrația Prezidențială. Tema centrală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°