Primarul Capitalei a declarat ieri că a făcut rost de investiţii pentru infrastructura Bucureştiului. Pe lângă finanţarea inelului rutier median şi a autostrăzii suspendate, Sorin Oprescu vrea să aducă de la chinezi trenuleţul magnetic, un fel de “Săgeată chinezească”.
Vizita oficială de patru zile din China, desfăşurată de primarul Sorin Oprescu săptămâna trecută, s-a finalizat cu acorduri semnate cu reprezentanţii unor mari companii din Beijing şi Shangai. Chinezii s-au arătat interesaţi de investiţiile în infrastructură şi i-au declarat edilului din Bucureşti că sunt dispuşi să investească în dezvoltarea capitalei României.
Trenul pe pernă magnetică ar putea circula prin Bucureşti
„Valoarea totală a investiţiilor de care am discutat ajunge la opt miliarde de euro. Am stabilit cu mai multe companii chineze un calendar fix pentru a relua discuţiile despre investiţii. Este singura cale pentru a obţine bani necesari dezvoltării oraşului”, a declarat primarul.
“Săgeata chineză” până la aeroport
Delegaţii oficiale ale companiei chineze Shangai Group vor sosi la Bucureşti periodic, în următoarele trei luni, urmând ca din luna septembrie sau octombrie să înceapă lucrările la inelul median. Primul tronson, care se anunţă a fi gata în decurs de un an de zile, se va întinde de la Şoseaua Petricani la DN1, cu o buclă prin Şoseaua Chitilei, Podul Constanţa şi Bulevardul Autogării.
Oprescu a fost impresionat în Shangai şi de trenuleţul magnetic, un fel de “Săgeata chineză”, pe care vrea să-l aducă şi la Bucureşti. “Am parcurs 170 de kilometri în 45 de minute cu aceste maşini de tip SF. Voi purta discuţii persuasive cu ministrul transporturilor, Anca Boagiu, pentru a aduce şi în Capitală aceste minunăţii tehnice ca să circulăm cu ele până la Aeroportul Otopeni”, a completat primarul. El a mai spus că aceeaşi investitor