Ministrul de Interne, Traian Igaş a declarat, miercuri, că numărul angajaţilor MAI care vor fi disponibilizaţi anul acesta este de aproximativ 9.000 de oameni, arătând că încă nu este o "cifră conturată" şi că numărul de 18.000 vehiculat iniţial este "în imaginaţia unora", informează Mediafax.
Ministrul a mai spus că vor fi daţi afară "cu precădere" cei care nu şi-au făcut datoria, care au abateri şi dosare penale.
"Vor pleca cei care nu şi-au făcut datoria, vor rămâne cei care sunt profesionişti sută la sută, din toate structurile", a arătat ministrul de Interne.
El a mai spus că MAI are un proiect de lege pe acestă temă care va intra săptămâna viitoare în dezbaterea Senatului, în procedură de urgenţă. Ministrul a adăugat că abia după ce se va trece şi de Camera Deputaţilor va fi "pasul doi", când se va comunica numărul exact de persoane care vor fi disponiblizate.
Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) avizat, în decembrie 2010, în Comisiile reunite de apărare şi ordine publică din Parlament este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, respectiv 1,38 la sută din PIB, acesta prevăzând totodată şi disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în 2011, în două etape.
Potrivit documentului avizat de comisiile reunite de apărare şi ordine publică, în prima parte a anului viitor vor fi disponibilizaţi peste 7.900 de angajaţi, numărul de salariaţi ai MAI ajungând astfel la aproximativ 141.000.
În a doua parte a anului 2011, alţi 10.000 de angajaţi din structurile de ordine publică vor fi disponibilizaţi, pentru a face economii la cheltuielile de personal, conform aceluiaşi document.
Ministrul de Interne, Traian Igaş a declarat, miercuri, că numărul angajaţilor MAI care vor fi disponibilizaţi anul acesta este de aproximativ 9.000 de oameni, arătând că încă nu este o "cifră conturată" şi că numărul de 18.000 vehiculat iniţial es