România are nevoie de antreprenori mai mult decât de bani. Asta deoarece suntem o țară cu proiecte neterminate, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Sursa: CODRIN PRISECARU
Potrivit lui Isărescu, ţara are nevoie în primul rând nu de bani, ci de antreprenori, de proiecte viabile care să fie duse la bun sfârşit.
"Suntem o ţară cu multe proiecte neterminate. Dovadă stau cele 40.000 prioecte bugetare de investiţii neterminate şi care explică inflaţia ridicată şi de ce 3-5% din PIB sunt alocate investiţiilor şi în acelaşi timp nu se simte acest lucru - pentru că banii nu sunt folosiţi în mod eficient ", a explicat guvernatorul BNR.
România are mai multe oportunităţi de investiţii decât ne putem imagina, iar printre acestea se numără cele în infrastructură, agricultură şi energie, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR). "Ca să-l parafrazez pe preşedintele Băsescu, le putem vedea din elicopter, dar şi din cifre", a spus şeful băncii centrale, la forumul economic Consiliul de Cooperare al Golfului – România, organizat de Forum Invest.
Preşedintele Traian Băsescu le-a recomandat, ieri, la deschiderea forumului, investitorilor arabi să aleagă elicopterul, nu şoselele atunci când vor dori să viziteze România.
"Dacă vreodată veţi vrea să vizitaţi România, să nu mergeţi pe şosele. Vă recomand un elicopter", le-a spus şeful statului, investitorilor din Ţările Golfului. Mugur Isărescu a declarat că economia s-a deschis, dar are înclinaţia să ia lucrurile defavorabile din exterior. "Mai greu cu lucrurile favorabile, acolo avem inerţie", a precizat el.
Mai multe oportunități de investiții decât ne putem imagina
"În ceea ce priveşte oportunităţile de investiţii, în România sunt mai multe oportunităţi decât ne putem imagina. Ca să-l parafrazez pe preşedintele Băse