Foto: Cristian Marcu Zilele astea mă delectez – când am timp – cu ştirile despre Autostrada Soarelui. Mai bine zis cu ştirile despre cei 14 kilometri din autostradă care nu fost terminaţi pentru că n-au fost începuţi. Şi nu se ştie nici când vor începe lucrările acolo dar, oricum, mai devreme de 2014 nu se vor termina, după cum susţin experţii. În fond nici nu e rău, ar fi cam la zece ani distanţă de la momentul când s-au terminat lucrările la ceilalţi o sută şi ceva de kilometri, atunci, pe vremea guvernului Năstase şi în plin „sistem ticăloşit”.
Toată situaţia asta îngrozitoare e, desigur, din vina mea. Pentru că aş fi putut să termin tot sau să nu încep nimic. Dar aşa, am lăsat guvernărilor următoare toată povara asta pe cap, adică şase ani în care n-au putut construi 14 kilometri.
Multe lucruri care se întâmplă azi îşi au rădăcinile în perioada guvernării Năstase şi, deci, răspunderea îmi revine. De pildă aderarea la Uniunea Europeană, negociată atunci, capitol cu capitol, până la final. Dacă nu terminam negocierile, România nu intra în UE şi Traian Băsescu nu se mai consuma, public, că nu absorbim fonduri europene. Şi nu ne mai controlau şi monitorizau cei de la Bruxelles – pe justiţie, pe vămi, pe competiţie.
Practic, cam tot ce se întâmplă în această perioadă conduce la concluzia că guvernul Năstase e de vină pentru tot ce s-a întâmplat rău după 2005.
Se prăbuşeşte economia? Scad salariile? Ies oamenii în stradă? Preţurile alimentelor o iau razna? Apare imediat un pedelist sfătos şi ridică degetul: Să ne amintim de perioada Năstase! Să nu repetăm greşelile! Să nu ajungem iar acolo! (Adică – v-aţi prins – la scăderea inflaţiei şi la creştere economică de opt la sută).
În vămi sunt ridicaţi vameşii cu camionul şi cu elicopterul Smurd pentru fapte de corupţie? Cu siguranţă sunt vameşii lui Năstase. Pe a