Criza pe care o parcurge lumea în care trăim este mai mult decît o criză economică. Prin dimensiuni, dar şi modul său de manifestare, este o criză a banului, dar şi a relaţiilor internaţionale. Una dintre cele mai importante întrebări legate de acest eveniment este aceea care cere lămuriri legate de cîştigatorii şi perdanţii acestei crize.

Răspunsul este dezarmant de simplu: cîştigă cei care au bani mulţi şi pierd cei care au bani puţini. Ce fel de bani? Dolari americani, pentru că aceasta este moneda universală. În prag de secol XXI este ştiut că aproape 70% dintre rezervele monetare ale băncilor centrale ale lumii sînt constituite în dolari. Este efectul a aproape 70 de ani de hegemonie mondială a dolarului, după Conferinţa Monetară şi Financiară Internaţională de la Bretton Woods din 1944.

Este dolarul o armă? Da, cea mai modernă şi cea mai subtilă! Postcapitalismul este o lume a informaţiei şi a banilor, o lume a tehnologiilor înalte care pot acoperi în mod spectaculos orice creştere a masei monetare. America gîndeşte bine atunci cînd expansionează monetar, transformînd banul – dolarul – într-un instrument de conducere a proceselor economice şi chiar politice, globale.

În condiţiile în care orice decizie de politică monetară luată la Washington poate influenţa acumularea, competitivitatea şi nivelul de trai din orice ţară a lumii, putem spune că America îşi îndeplineşte şi şi-a luat în serios rolul de singura superputere economică a secolului XXI. Lumea se schimbă. Vechii geopoliticieni spuneau că numai acolo unde infanteristul a pus piciorul poţi spune că domini teritoriul respectiv. Aserţiunea nu mai este valabilă. Dolarul, ca nouă armă, are cîteva avantaje: este eficace, este subtil, asigură o dominaţie permanentă, are costuri în vieţi omeneşti zero, acţionează concomitent la nivel planetar, dependenţa nu produce revoluţii şi războaie. @