Ajuns pentru a treia oară în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Mircea Lucescu, antrenorul lui Şahtior Doneţk, nu vrea să se oprească aici.
După 3-2 în tur şi 3-0, aseară, cu AS Roma, tehnicianul român aşteaptă cu nerăbdare tragerea la sorţi de săptămâna viitoare.
"Faptul că am câştigat confirmă interesul pe care l-am acordat pregătirii acestui joc. La acest nivel nu se obţine nimic întâmplător. Le-am zis elevilor mei să uite rezultatul de la Roma pentru că adversarii noştri şi-au vândut scump pielea
Am abordat jocul cu timiditate, obligaţi de pressingul lor, dar ei s-au descoperit şi am reuşit să deschidem scorul cu puţină şansă. Apoi, am avut un joc mai deschis şi am putut domina. Aşteptăm tragerea la sorţi şi sper să mai adunăm victorii în Ligă", a spus Lucescu la Dolcesport.
Fundaşul Răzvan Raţ a fost realist şi a vorbit şi despre şansele avute de italieni în meciul de la Doneţk: "Rezultatul este absolut normal, dar ar fi putut avea altă direcţie dacă ei marcau din penalty. Pe Raţ l-am certat la pauză pentru nişte greşeli, dar per total sunt foarte mulţumit de el pentru că a ajutat enorm atacul".