Niculescu avertizează că jocul de sâmbătă este crucial pentruechipa clujeană. Cu cele mai mari investiţii în transferuri dinîntreaga sa istorie, "alb-negrii" se apropie de zonaretrogradării.
Ionuţ Badea a scos numai 2 puncte în patru meciuri pe bancaUniversităţii Cluj, iar ultimele rezultate şi mai ales joculneconvingător îi complică situaţia tehnicianului. Suporterii auînceput deja să-l conteste, după meciul de la Vaslui, şi îireproşează în special faptul că golgheterul Niculescu a fost scosdin echipă. Dacă formaţia nu va câştiga cel puţin unul dinurmătoarele 2 jocuri, Florian Walter ar putea şi el să se gândeascăserios la o schimbare pe banca tehnică. Dacă pierde sâmbătă laBistriţa cu Urziceni, clubul studenţesc va ajunge în mod sigur peun loc retrogradabil, lucru de neconceput pentru patronul lui "U"în condiţiile în care a investit numai în această iarnă aproape 2milioane de euro în transferuri. Ionuţ Badea este al optuleaantrenor al lui "U" începând cu vara anului 2009, atunci cândechipa a fost preluată de Walter.
Niculescu: "Cu Urziceni e crucial"
Golgheterul care nu a jucat niciun minut la FC Vaslui a vorbitdespre situaţia lui. "Nu cred că există niciun jucător în lumeaasta care să fie bucuros când nu joacă, dar mai am timp să joc", aspus Claudiu Niculescu, îngrijorat de situaţia echipei. "Echipa nureuşeşte să câştige şi va fi din ce în ce mai greu. Suntem obligaţisă batem. Există o presiune în plus pe noi după primele două etapedin 2011. Cu Urziceni va fi un meci crucial pe care trebuie să-lcâştigăm", a mai zis Claudiu Niculescu.
3 antrenori au statîn acest sezon pe banca lui "U": Marian Pană, Claudiu Niculescu şiIonuţ Badea
5tehnicieni au pregătit-o sezonul trecut pe Universitetea: Palilla,Popescu, Ţălnar, Dulca şi Hizo
7 partideconsecutive fără victorie are Universitatea. Clujenii s-au bu