Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: UPDATE Primăria ezită, drujbele taie copaci în Cetate. Primele reacţii ale primarului Mircea Hava

Publicat in Adevarul, miercuri 9 martie 2011 · ·

Primarul Mircea Hava a declarat astăzi, în prima ieşire oficială de la declanşarea scandalului, că, încă, nu s-a decis câţi copaci vor fi tăiaţi. Arhitectul proiectului, Lăncrănjan Franchini, susţine că noua piaţa va fi „umanizată“ cu verdeaţă, mobilier urban şi zone de şedere.

UPDATE 2: Declaraţii arhitectul Lăncrănjan Franchini:„Trebuie să înţelegem că acest parc nu este situat undeva între blocuri şi că are o valoare istorică. Vestigiile ce se pot adăposti sub pământ, trebuie valorificate iar toată lumea a fost de acord cu varianta acestei pieţe urbane. Vom începe lucrările cu nişte fâşii de analiză, vom vedea ce se ascunde acolo şi abia apoi vom avea varianta finală a modului în care va arăta locaţia. Avem un proiect avizat, iar conform procedurilor specifice pentru zonele istorice, lucrările se desfăşoară pe etape.

Trebuie să fim realişti, avem nişte termene de respectat. În toate pieţele din Europa din zonele istorice, sunt puse în valoare vestigiile din aria respectivă. E foarte importantă şi vegetaţia care va rămâne sau se va planta. În viziunea în care se va opta pentru o piaţetă total pavată nu va exista nicio şansă să se păstreze vreun copac“.

UPDATE 1: Declaraţii Mircea Hava: „De parcul Custozza nu se atinge nimeni până nu vom avea cercetarea istorică. În momentul în care vom avea acest studiu, împreună cu Ministerul Culturii, vom analiza din nou proiectul. Până atunci nu ştim nimic sigur.

Conform primei variante, dacă se vor descoperii vestigii istorice deosebit de importante, acestea vor fi puse în valoare iar parcul va dispărea. Cea de-a doua variantă, după invetarul pe care l-am făcut, ar presupune păstrarea unui număr de 23 de copaci, majoritatea acestora ar fi castani şi câţiva tei. Este vorba despre copacii care au tulpina dreaptă, care arată bine din punct de vedere estetic.

Aceştia ar putea fi păstraţi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum 14 minute
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 15 minute
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

FOTO Ce au găsit jandarmii în Ghencea, înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
. Înainte de primul meci al sezonului 2025-2026, fanii au încercat să aducă materiale interzise pe stadionul din Ghencea. Jandarmeria a găsit cinci materiale pirotehnice, ascunse în interiorul arenei sportive, cu scopul de a fi folosite în timpul me

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 6 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doar 64% dintre românii apți de muncă lucrează, conform lui Radu Burnete: „Nu se poate ca doar unii dintre noi să plătim mereu”

Adevarul acum 51 minute
Consilierul prezidențial Radu Burnete atrage atenția că cei aproape 5 milioane de angajați din sectorul privat nu mai pot susține, prin taxe și impozite, întregul aparat bugetar, care a ajuns la peste 1,3 milioane de angajați. Burnete avertizează că

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de utilizarea acestuia anul trecut ca loc de desfăşur

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum o ora
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°