Abia ce s-a terminat Crăciunul, că febra shopping-ului a şi reînceput. Tarabele au apărut din nou prin Bucureşti, întîi timide, apoi din ce în ce mai multe, mai tupeiste şi mai sofisticate. Au prins contur prin cartierele mărginaşe, prin jurul staţiilor de metrou, ca mai apoi să se răspîndească cu rapiditate prin Centru, lăfăindu-se în prezent în deplină legalitate şi perioadă de sărbătoare prin tîrguri special organizate. Vînzătorii sînt din toate categoriile. De meserie sau artişti plastici, studenţi la diferite facultăţi, care vor să mai facă un ban sezonier, sau pur şi simplu oameni care au un „har“ şi fac peste an, cu bucurie, „nimicuri“ din care cîştigă, dacă nu financiar, multă satisfacţie. Portretele li se schimbă de la an la an. Îi recunoşti însă după cum ştiu să-ţi „vîndă“ marfa, dar şi după cum negociază cu poliţia.

Marea tarabizare a reînceput aşadar cu puţin înainte de Valentine’s Day, o sărbătoare care, deşi încă incertă, încă pendulînd între iubire şi hulă, este un permanent subiect de talk-show-uri şi de punere pe tapet a întrebării „tradiţia încotro?“ – avînd şi o permanentă certitudine: dă bătăi de cap masculinităţii din România. Căci dacă de mărţişor se ştie că „trebuie“, de 14 februarie problema e mai delicată, lupta ducîndu-se între tradiţie, modernism, judecată, prejudecată, a fi sau a nu fi. De 1 Martie stresul se reduce, căci mărţişoarele sînt musai şi sînt de toate pentru toţi.

Mărţişoare de grabă

Pe porţiunea ce duce dinspre Bdul Constructorilor înspre metroul din Crîngaşi s-au instalat cîteva tarabe solide, adevărate corturi cu acoperiş, care par a face corp comun dintr-o parte într-alta. Unele au şi încălzire centrală – adică un cazan în care arde focul. Vînzătorii sînt înfofoliţi bine, par a face parte dintr-o mare familie, fac bancuri, se ceartă, vorbesc de la un cort la altul, tremură la unison, se împrietenesc cu