Un accident grav de circulaţie a avut loc astăzi, la prânz, în sensul giratoriu de pe strada Tudor Vladimirescu. În urma accidentului, o femeie, pasageră în una dintre cele două maşini implicate în accident, a ajuns la spital cu lovituri serioase la cap.
Implicate în accident au fost două autoturisme, o Dacia Logan şi Peugeot, care, după spusele martorilor, s-au ciocnit în mijlocul sensului giratoriu. Poliţiştii prezenţi la faţa locului pentru cercetări nu au putut să precizeze însă care dintre şoferi se face vinovat de producerea accidentului. "Dau vina unul pe altul, fiecare spunând că era deja în sens când a ajuns celălat. Iar noi nu avem camere video cu ajutorul cărora să spunem care are dreptate. Vom face cercetări şi vom vedea", spune Tiberiu Dan, unul dintre poliţiştii prezenţi la locul accidentului.
Cert este doar că o femeie de 38 de ani din Meseşenii de Sus, pasageră în Dacie, a ajuns la spital în stare gravă, cu traumatism cranio-cerebral, comoţie şi edem cerebral. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Codruţa Puşcaş, pacienta a fost stabilizată hemodinamic şi respirator la Unitatea de Primire a Urgenţelor, însă va rămâne sub urmărire medicală în secţia de Neurologie.