Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Susic e relaxat! "Nu ne temem de voi, dar vă respectăm"

Publicat in Pro Sport, miercuri 9 martie 2011 ·

Combinaţia cifrelor de la mobilul lui Susic te duce cu gândul lavedetele mioritice. Atitudinea, disponibilitatea şi spusele indicăaltceva. Preţ de câteva minute, cât a durat convorbirea,selecţionerul Bosniei ni se înfăţişează prin intermediul unei vocirăguşite, dar prietenoasă, ca un tip relaxat, stăpân pe sine şi pesituaţie. Evită elegant să dea verdicte şi nu acceptă ideea cămeciul de la Zenica e capital. Are un cult pentru Franţa şifrancezi. Explicabil, a jucat, a trăit şi s-a format acolo. Plus căle vorbeşte limba cu un pronunţat accent de parizian. A împrumutatşi ceva din superioritatea lor nativă. În acest context nu are cumsă ne mire prietenia declarată cu francofilul nostru, LoţiBölöni.

Domnule Susic, vă sunăm din România ca să discutămdespre ceea ce, pentru noi cel puţin, este meciulprimăverii.

Sigur, cu plăcere. De altfel sunt pe subiect, pot spune. Vă daţiseama că numai despre asta vorbesc şi eu în această perioadă.

Şi? Vorbiţi de rău sau de bine despreromâni?

Respect foarte mult fotbalul românesc şi nu o spun din complezenţă,să ştiţi. Aveţi, prin tradiţie, jucători foarte buni şi sunteţicapabili de meciuri foarte, foarte bune. România, în zi bună, poatesurprinde orice adversar. Deci, aşteptăm meciul cu nerăbdare. Nu netemem de voi, dar vă respectăm.

Vă referiţi la actuala echipă naţională sau e o remarcăgenerală?

Eu am tot revăzut un meci jucat, dacă nu mă înşel, în urmă cu patruluni. 1-1 cu Italia e un rezultat bun pentru orice echipă. Cu atâtmai mult dacă vine după o evoluţie cum a fost cea de atunci. Deci,da, mă refer la echipa de acum.

"DoarFranţa s-a desprins"

În România, jocul de la sfârşitul lunii este privit cafiind unul de totul sau nimic. În sensul că, dacă nu câştigă,selecţionata noastră va trebui să se recunoască ieşită dincalculele calificării.

Eu văd lucrurile altfel.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°