Documentele păstrate la Arhivele Naţionale Alba arată că imobilul era locul unde intelectualii oraşului se adunau la o partidă de billiard sau comentau evenimentele din presa vremii.
Casina Română din Aiud a fost fondată în noiembrie 1928 de intelectuali din oraş, în central actual al municipiului.
Documentele păstrate la Arhivele Naţionale Alba arată că imobilul găzduia o o bibliotecă, o sală de lectură unde se citeau ziare şi o sală în care se se jucau carţi si billiard. Cazina era şi locul unde se comentau evenimente de interes naţional sau social.
Materialul documentar face referire la perioada 1928-1948 şi este format din liste cu membrii fondatori, registre de procese verbale ale adunarilor generale, dar şi evidenţa cotizaţiilor şi a cheltuielilor.
Clădirea este situată lângă fosta Policlinică din central oraşului Aiud.
După Revoluţia din 1989, în imobil au funcţionat mai multe cabinete ale unor medici de familie. În urmă cu doi ani, clădirea a fost retrocedată proprietarului de drept, care a scos-o la vânzare.
Documentele pot fi cercetate gratuit, la sediul Arhivelor Naţionale Alba , de luni până joi, între orele 08.30-14.00.