E dreptul lui Felix de a sesiza CEDO, dar e şi dreptul nostru de a nu ne lăsa înşelaţi de aparenţe.
„Acest dosar se va tranşa la CEDO". Aceasta este reacţia lui Dan Voiculescu faţă de sentinţa pronunţată de Înalta Curte, prin care i-a fost confirmată, definitiv şi irevocabil, calitatea de colaborator al fostei poliţii politice comuniste. Sigur, e dreptul său de a sesiza CEDO cu orice doreşte, dar e şi dreptul nostru de a nu ne lăsa înşelaţi de aparenţele pe care ni le propune.
Un lucru trebuie spus răspicat: Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu joacă, sub nicio formă, rolul de instanţă de apel sau de recurs. Asta înseamnă că CEDO nu judecă fondul cauzei şi nu poate să schimbe un verdict definitiv şi irevocabil pronunţat de o instanţă naţională. Avem aici o veste proastă pentru domnul Voiculescu: CEDO nu poate să-i dezlipească de pe frunte eticheta de turnător.
Dar ce poate face CEDO? Exact ceea ce îi spune şi numele: poate examina măsura în care domnului Voiculescu i-au fost încălcate, de către Statul Român, drepturile fundamentale. Am recitit Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - actul de bază pe care judecă CEDO - spre a vedea cam la ce s-ar putea raporta domnul Voiculescu în sesizarea pe care zice că o va trimite la Strasbourg. E greu de imaginat că i-ar fi putut fi afectate drepturi precum cel la viaţă, la proprietate, la libertate, la alegeri libere, la respectarea vieţii private şi altele asemenea. E cert că nu a fost nici torturat, nici trimis în sclavie, nici condamnat la moarte.
Rămân două drepturi despre care domnul Voiculescu s-ar putea plânge că i-au fost încălcate: dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv. Dar domnul Voiculescu este ultimul din România care s-ar putea plânge de aşa ceva. Să ne amintim că domnia sa, şi nimeni altcineva, a pârât vechea lege a CNSAS la Curtea Constituţională, după
