Donarea în scopuri ştiinţifice a propriului corp, după moarte, este privită de profesorii şi studenţii de la facultăţile de medicină cu repulsie, indiferenţă şi chiar revoltă.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti, profesorii recunosc că e criză de cadavre şi se descurcă aşa cum pot pentru a preda la orele de anatomie.

„E adevărat, e criză de cadavre, dar facem toate diligenţele pentru a rezolva problema şi am trimis oameni prin spitale, să caute", a declarat Alexandru Ispas, şeful Catedrei de anatomie de la UMF „Carol Davila". Întrebat dacă ar fi de acord ca, după moarte, să-şi doneze corpul pentru ca studenţii să poată învăţa pe el, profesorul este tranşant: „Nu se pot folosi cadavre din aceeaşi regiune, aceeaşi localitate, care pot fi recunoscute. Studenţii nu trebuie să ştie cine au fost persoanele respective, e un cod etic al lumii medicale. Noi avem actele morţilor, dar studenţii nu trebuie să-i ştie".

Nici majoritatea studenţilor chestionaţi de RL nu ar fi vreodată de acord să-şi doneze corpurile pentru disecţie. „Sincer, optez pentru donarea de organe şi cred că până vom ajunge noi să murim vor apela la alte metode", spune Oana Naidin, studentă în anul I. Colega sa, Ema Ilucă, declară în schimb că nu a luat încă o decizie, dar în principiu ar fi de acord. Aurelia Rădoi, studentă tot în anul I, respinge categoric ideea: „Eu sunt o persoană religioasă şi vreau să fiu înmormântată creştineşte. În nici un caz nu aş vrea să-mi donez corpul pentru disecţie."

Din motive religioase

Alţi studenţi au vrut să-şi păstreze anonimatul, unii dintre ei de teamă că nu vor da bine în faţa profesorilor cu declaraţiile lor. „M-am gândit la donarea de organe, dar nu şi la cea a corpului pentru studiu. Am observat la ora de anatomie că e o problemă. Cadavrul pe care îl foloseam a fost la început ok, dar apoi a î