Era încă foarte frig. Noaptea de mijloc de decembrie nu-şi luase complet tributul. Aburii ieşeau tumultuos din nările trecătorilor încotoşmănaţi, iar puţina zăpadă aşternută în ajun scîrţîia macabru sub bocanci. Omul între două vîrste, cu fular lat (acoperindu-i parţial faţa), se aplecă spre doamna zgribulită – totuşi cumsecade, zîmbitoare şi comunicativă, în ciuda orei criminal de matinale. „A sosit cumva curva?“ întrebă el direct, fără alte formule introductive. „Oh, nu!“, răspunse femeia amabilă. „Curva vine marţea.“ „De dimineaţă?“ „Nu, în general, curva ajunge pe la prînz, cu trenul de doişpe.“ „E-te-te“, zise bărbatul destul de dezamăgit (ne aflam într-o joi). Medită două-trei secunde şi adăugă: „Dacă nu sînt la timp la dumneavoastră, să o reţineţi pentru mine!“ „Sigur“, replică doamna cu solicitudine, „nici o problemă, o mai opresc oricum pentru cinci clienţi.“ Apoi, observă moale, ca şi cum s-ar fi scuzat: „Numai, să ştiţi, că s-a scumpit curva!“ „Zău!?“ tresări, neplăcut surprins, interlocutorul. Mîrîi cu ostilitate: „Fir-ar mama lor de hoţi! Nu le mai ajunge cît fură, pînă şi curva-i mai scumpă!“. S-a îndepărtat bombănind, cu mîinile adîncite în buzunare şi capul ascuns în fular. Familiarizată parcă, dintotdeauna, cu astfel de reacţii, femeia s-a aplecat spre mine, surîzînd larg, şi, după ce ne-am salutat, a spus: „Ca de obicei, domn’ profesor, da? Cultura, Dilema veche şi România literară?“. Am confirmat din cap. „Să ştiţi că mi-a venit şi Dilemateca!“ mi-a şoptit conspirativ, ca şi cum ar fi fost o plasatoare de domnişoare ce-şi laudă, prudent, „marfa“.
DE ACELASI AUTOR Cum minţim? O lume criptică Simbolurile respectului V-aţi dat, probabil, seama că discuţia de mai sus a avut loc la un chioşc de ziare, iar „curva“ – după cum am realizat eu însumi după o scurtă năuceală – este o nouă publicaţie de succes din peisajul jurnalistic autohton. Nu a