Nerespectarea termenului de plată a contribuţiei la asigurările sociale atrage dobânzi şi penalităţi de întârziere, iar pentru neplata sumelor datorate timp de trei luni consecutiv poate atrage reziliere a contractului de asigurare sociale, se arată în Normele de aplicare a noii Legi a pensiilor.
Astfel, potrivit Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice lansat de Ministerul Muncii în dezbatere public, contribuţia de asigurări sociale se va face în funcţie de venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială ales de persoana interesată. Venitul asigurat poate fi modificat, la solicitarea asiguratului, prin încheierea unui act adiţional la contractul de asigurare socialǎ.
“În situaţia nerespectării termenului de plată a contribuţiei, în cursul derulării contractului de asigurare socială, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente. Neplata contribuţiei de asigurǎri sociale, timp de 3 luni consecutive, constituie pentru asigurător motiv de reziliere a contractului de asigurare socialǎ. Rezilierea contractului de asigurare socialǎ din iniţiativa asigurătorului se face cu ziua urmǎtoare celei pentru care s-au plătit sumele reprezentând contribuţia de asigurări sociale şi eventualele accesorii, după notificarea prealabilă a asiguratului”, se arată în document.
În plus, rezilierea contractului de asigurare socialǎ se poate face şi din iniţiativa asiguratului, exprimată în scris, oricând, pe parcursul derulǎrii acestuia, începând cu data solicitată, dar nu mai devreme de ultima zi a perioadei pentru care s-au plătit sumele reprezentând contribuţia de asigurări sociale şi eventualele accesorii. Constatarea rezilierii se face prin decizie a asigurătorului.
Normele cuprind reglementări referitoare la metodologia de stabilire şi calcul a pensiei pentru limită de vârstă, p