Sorin Anton, un avocat bine cotat în breasla braşoveană, a fost găsit înjunghiat în bucătăria apartamentului său, ieri dimineaţa, chiar de soţia sa. Bărbatul a murit în braţele unui poliţist trimis să verifice sesizarea, luând cu el pe lumea cealaltă teribilul secret: s-a sinucis sau a fost omorât? Soţia sa, Carmen Anton, economist reputat la Universitatea „Transilvania”, nu se află pe lista suspecţilor, iar procurorii nu au indicii că o altă persoană ar fi fost în apartament în momentul respectiv
Nici nu se crăpase de ziua că liniştea locatarilor dintr-un bloc de pe strada Jepilor, la numărul 26, a fost risipită de ţipetele unei femei dintr-un apartament de la etajul 1. „M-au trezit ţipetele femeii pe la 4 şi ceva dimineaţa. Nu ştiam ce se întâmplă, dar în scurt timp a vuit de Poliţie şi ambulanţe”, ne spune un vecin. Larma provenea din apartamentul avocatului Sorin Anton, în vârstă de 39 de ani. Soţia sa, Carmen Anton, care se afla acasă, şi-a găsit soţul în bucătărie, întins pe jos, într-o baltă de sânge, cu un cuţit înfipt în piept. Şocată, abia a putut să sune la 112. „Am primit un apel prin Serviciul 112 în care o femeie ne spunea că şi-a găsit soţul înjunghiat în apartament. La faţa locului a ajuns un poliţist de la Secţia 4. Acesta a găsit victima întinsă pe jos şi a încercat primele manevre de resuscitare. Apoi au sosit echipaje ale Ambulanţei, iar medicii au încercat să-l resusciteze, dar în zadar”, a declarat procurorul Claudiu Sandu, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Un vecin de la etajul II a ieşit pe scară, după ce tatăl său i-a spus ce se întâmplase. „Eu l-am văzut de pe casa scărilor. Era întins pe jos şi avea două lovituri de cuţit: mai jos un pic de piept şi cuţitul în inimă. Nu s-au auzit zgomote, scandal. Pe la 4.30 a fost auzită soţia plângând şi ţipând”, a declarat Alexandru.
„Avea cu