Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale pune la dispoziţia cititorilor şi a celor interesaţi monografia localităţii Biia, realizată de conducerea şcolii, în 1933.
Date din istoricul şcolii şi al comunei Biia
Directorul şcolii primare din Biia, Iuliu Todoran, îşi începe prezentarea, înaintată la 1 mai 1933, prin a aminti aşezarea comunei pe malul drept al Târnavei Mici. Învăţătorul nu are nici un fel de date despre originea comunei, deoarece, spune acesta, „în anul 1848, dându-se foc căsilor parohiale din partea ungurilor rebeli, s-a distrus şi arhiva”. Informaţiile cele mai vechi sunt găsite în Şematismul din 1900, în care, conform conscripţiei episcopului Inochentie Micu Klein, din anul 1700, comuna număra 460 locuitori, avea 2 preoţi şi era vicariat. Înainte de anul 1848, întreg teritoriul comunei aparţinea următoarelor familii: grofului Radak, baronului Bruchenthal, Badium şi Henter.
Potrivit recensământului din anul 1930, în Biia locuiau 1.397 de români, 208 maghiari şi trei evrei. „În privinţa culturală, se poate afirma că 80% ştiu ceti şi scrie. Procentul analfabeţilor îl dau mai ales genul feminin, căci din bătrânii satului cei mai mulţi ştiu ceti cu litere cirile”.
Toţi românii erau greco-catolici. Prima biserică a fost din lemn, însă nu se poate spune din ce timpuri, însă despre cea din piatră se ştie că a fost ridicată în anul 1862. Deoarece era neîncăpătoare, comunitatea a făcut eforturi pentru a ridica un nou edificiu, în acest sens fiind strânsă suma de 250.000 de lei (din donaţii benevole de bucate şi bani).
În urma împroprietăririi, lotul tip, atât pentru maghiari, cât şi pentru români, era de 7 jugăre. Cel mai bogat cetăţean din Biia avea o proprietate de 40-45 jugăre.
Din spusele bătrânilor satului, şcoala românească a luat fiinţă în comună, în perioada 1852-1854. În anul 1856, numărul elevilor varia între 30
