PDL se autoflagelează în public: acceptă o dezbatere publică despre corupţia din partid, dar preferă să o conserve şi să-i linşeze pe cei care credeau în utopia curăţeniei, în vreme ce Traian Băsescu urmăreşte circul de la distanţă şi se pregăteşte să salveze partidul aşa cum este, cu baroni şi cu dosarele lor cu tot.

Incapabil să-şi proiecteze viitorul, să-şi găsească rostul şi să-şi identifice un lider care să scoată partidul din starea de mahmureală prelungită, PDL a devenit depresiv şi este pe cale să se sinucidă. „Suntem toţi emo", a spus ironic europarlamentarul Traian Ungureanu în faţa reprezentanţilor PDL, aşezându-se la jumătatea drumului dintre reformişti şi ceilalţi, cu gândul că are mai puţin de câştigat de la primii şi că ar fi mai bine să fie în balansoarul celor care vor avea puterea partidului. Provenit dintre „intelectualii preşedintelui", Ungureanu s-a acomodat mai repede decât ceilalţi cu partidul şi încearcă să joace rolul celui care face joncţiunea dintre elita intelectuală şi activul PDL, de aceea atrage atenţia că „problema relaţiilor cu Traian Băsescu este reală" şi că democrat-liberalii „nu trebuie să intre în campania electorală cu un partid rupt de Băsescu".

PDL a refuzat strategia preşedintelui de a aduce în fruntea Guvernului un tehnocrat de anvergură, care să preia şocul crizei înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor, de teamă că primarii portocalii nu vor primi fonduri preferenţiale, care să-i ajute în campania electorală, de teamă că incompetenţii cu carnet de partid îşi vor pierde funcţiile, cu ajutorul cărora puteau aduna bani atât în puşculiţa proprie, cât şi în cea de partid, de teamă că mulţi clienţi abonaţi la licitaţii publice ar putea fi defavorizaţi şi, în loc să cotizeze la PDL, se vor muta la celelalte partide. Traian Băsescu ar fi vrut în acest fel nu doar să lase pe umerii unui tehnocrat răspunderea