Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căpşunarii supravieţuiesc cu ajutor din ţară

Publicat in Adevarul, joi 10 martie 2011 · · ·

Tot mai mulţi români plecaţi la muncă în străinătate primesc colete cu mâncare din România. Lipsa unui loc de muncă sigur, salariile mai mici şi şomajul tot mai mare au redus din şansele stranierilor de a obţine venituri sigure şi mai ales de a face economii.

Până anul trecut, românii plecaţi în Italia, Spania sau Irlanda reuşeau să-şi cumpere în scurt timp de la emigrare haine de firmă, maşini puternice, ba chiar îşi puneau la punct locuinţele astfel încât ajungeau să reprezinte exemplul viu al conaţionalilor care întâlnesc tărâmul făgăduinţei. Dacă altădată ei trimiteau ajutoare rudelor rămase în ţară, situaţia s-a schimbat radical, iar firmele de curierat şi transport extern au fost nevoite să se adapteze şi să-şi schimbe ofertele.

Ileana Magheţiu (47 de ani) are soţul plecat de cinci ani în Italia. Despărţirea a fost grea, dar Mihai Magheţiu (49 de ani) a continuat să fie stâlpul familiei chiar şi de la câteva mii de kilometri distanţă. În România, bărbatul câştiga ca maistru cel mult 2.000 de lei pe lună. A avut norocul să plece cu mai mulţi colegi în Italia, unde şi-a găsit un loc de muncă plătit cu 2.000 de euro. „Noi nu prea am simţit criza economică decât din ce am citit din presă. Chiar dacă-mi văd soţul de maximum două ori pe an, el a avut grijă să avem o viaţă bună. Totul a fost frumos până anul acesta, când salariul i-a scăzut cu 30 la sută", spune Ileana Magheţiu.

Planuri de viitor suspendate

Obişnuită să primească câteva sute de euro lunar de la soţul ei, din ianuarie femeia a trebuit să taie din cheltuieli şi să reorganizeze gospodăria, de vreme ce nu mai poate primi ajutor de la soţul ei. Femeia îşi aduce încă aminte de ultimele cadouri, care au venit în decembrie: multe dulciuri şi produse de îngrijire. „Mircea are rate în Italia pentru casă şi maşină. Nu-i rămân prea mulţi bani. Planul era să ne mutăm definitiv acol

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 minute
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°