Să spun drept, mă irită eticheta lipită cu un oftat superior pe fruntea generaţiei aflate pe băncile şcolilor şi ale facultăţilor: „Ah, tineretul din ziua de azi... pe vremea mea...“ (Deşi, nu de puţine ori, recunosc, tentaţia de a mă retrage comod în sosul prejudecăţilor iscate din aşa-zisul conflict între generaţii este mare şi pentru mine.)

Mă irită din două motive: 1) nu cred că generaţiile anterioare au virtuţi de netăgăduit înscrise în gene, gene care au degenerat pe parcursul a doar zece-douăzeci, hai treizeci de ani; 2) orice tip de etichetă anulează dialogul, te face orb şi surd în faţa diferenţelor, a excepţiilor, a exemplelor de fiecare zi care-ţi pot desfiinţa teoriile ce-i fixează pe cei tineri, mai nerăbdători şi mai zgomotoşi decît noi, maturii, în şabloane, clişee, reacţii standardizate.

DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos N-am să pic în capcana de a face comparaţii între generaţia care şi-a petrecut adolescenţa înainte de ’89 şi cea care şi-o petrece în deplină democraţie: noi citeam mai mult şi n-aveam etnobotanice, ei merg mai mult prin cluburi şi visează să ajungă vedete la Acces direct. Te-or face sărăcia şi lipsurile mai virtuos, dar nici nu-mi imaginez ca singură soluţie de reîntoarcere a tinerilor la lectură şi la distracţii mai elevate, revenirea la dictatură.

Am să spun doar ce văd azi: văd tineri, nu puţini, care stau la rînd la bilete de teatru şi film. Îi văd la tîrgurile de carte, umplînd scările şi sălile ICR-ului sau aulele facultăţilor şi bibliotecilor la conferinţe ţinute de profesori excepţionali, ori ascultînd discursuri din lansările de carte. Îi văd în librării şi cafenele. Îi văd frecventînd tîrgurile de educaţie, unde cad pe gînduri în faţa ofertelor şcolare venite din ţară sau străinătate. Îi mai văd, pe mulţi dintre ei, copleşiţi de necunoscutele din viito