Liderii PNL au păreri împărţite privind verdictul de colaborare cu Securitatea primit de Dan Voiculescu. Unii dintre ei cer o discuţie serioasă în partid, iar alţii îl îndeamnă pe Voiculescu să se retragă din viaţa politică. Sursa: Arhivă EVZ
"În PNL nu putem evita o discuţie pe această chestiune", a comentat scurt pentru EVZ Varujan Vosganian verdictul dat de instanţă în cazul Voiculescu.
Întrebat dacă, în noul context, PNL ar trebui să-l mai susţină pe Voiculescu la funcţia de preşedinte al Senatului, aşa cum apare de altfel şi în protocolul Alianţei dintre PNL şi PC, vicepreşedintele PNL a spus: "Eu nu am votat acel protocol cu PC din varii motive, astfel încât să reasum ceva ce nu am votat e cel puţin ciudat. Ar trebui să-i întrebaţi pe cei care au votat dacă îşi menţin opţiunea".
"Am înţeles că sunt unii care încearcă să arunce şi asupra PNL consecinţele acestei decizii, ori eu cred că dacă în ceea ce priveşte viitorul putem aprecia la modul colectiv prestaţiile oamenilor politici, în legătură cu trecutul de până în 1990, nu accept fotografii de grup. Nu accept să se arunce asupra PNL o imagine negativă care să decurgă dintr-o astfel de decizie", a continuat Vosganian.
Domnul Voiculescu ar trebui să se retragă din orice funcţie
Şi vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu consideră că în partid e necesară o discuţie despre situaţia lui Voiculescu. "Cred că dacă, într-adevăr, există dovezi că Dan Voiculescu a colaborat cu securitatea, ca poliţie politică, trebuie avută o discuţie în USL", a spus el, citat de Agerpres.
Deputatul PNL Ludovic Orban susţine că preşedintele fondator al PC ar trebui să se retragă din orice funcţie publică dacă vrea să nu afecteze alianţa.
"În mod normal domnul Voiculescu ar trebui să se retragă din orice funcţie publică sau politică. Dacă vrea cu adevărat să nu afecteze PNL şi alianţa în general, trebui să f