Turismul românesc este oglinda perfectă a societăţii în care trăim. Totul este făcut de-a-ndoaselea. Hotelierii vor să se umple de bani fără măcar să schimbe aşternuturile, iar cei care au în mână destinele staţiunilor nu fac altceva decât să toace frunză la câini. Românul are scris în fişa destinului că trebuie să stea la coadă. Nu contează unde şi pentru ce. Pe vremea lui Ceauşescu te puneai la coadă chiar dacă nu ştiai ce se dă. Acum stai la coadă şi te lupţi cu mulţimea ca să plăteşti taxele şi impozitele, să achiţi facturile la utilităţi sau să trimiţi o scrisoare prin poştă. Pentru că oina aproape a dispărut, statul la coadă poate fi considerat noul sport naţional al românilor. Este practicat până şi de turişti!

Până acum câţiva ani nu era staţiune în care să nu trebuiască să stai la coadă lângă staţiile de îmbarcare ale instalaţiilor de transport pe cablu. Acum, de când economia duduie şi străinii dau năvală prin Carpaţi, statul român a mai tras un cablu, a mai făcut o cârpeală, astfel că schiorii de la noi au început să viseze că vor avea şi în România condiţii civilizate pentru practicarea sporturilor de iarnă. Capacitatea instalaţiilor de transport pe cablu a crescut, numărul schiori­lor este şi el pe o panta ascendentă, pretenţiile sunt tot mai mari, numai că suprafaţa schiabilă a rămas cam aceeaşi. În aceste condiţii, coada de la telecabină sau telescaun s-a mutat pe pârtii. Românul nu mai aşteaptă să urce pe munte, ci trebuie să rabde până când îi vine rândul să facă două-trei viraje.

În Europa există trei mari constructori de instalaţii de transport pe cablu: Leitner, Poma şi Doppelmayr. Nimeni nu produce telescaune cu o capacitate de transport de 1.200 de persoane pe oră. Pentru asemenea puhoi de lume nu îţi trebuie doar buzunare lungi, ca să ai unde băga banii, ci şi pârtii multe, care să ofere domeniului schiabil o capacitate mare de