Firmele care ridică maşinile parcate neregulamentar în Bucureşti au fost desemnate de către primăriile de sector prin repetate încălcări ale legislaţiei privind achiziţiile publice, informează evz.ro. Aceasta este concluzia unui raport întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).
Cu toate acestea, nici vorbă de desfiinţarea contractelor acestor firme cu primăriile. ANRMAP a împărţit doar avertismente pentru neregulile constatate sau, pur şi simplu, a menţionat că, între timp, acestea s-au prescris.
"Autoritatea contractantă nu a transmis spre SEAP anunţul de atribuire a contractului în termenul prevăzut de lege şi a încălcat prevederile privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, ceea ce reprezintă o restricţie nepermisă de lege", potrivit ANRMAP. Cu toate acestea, Primăria Sectorului 6 s-a ales doar cu avertismente, iar contractul a rămas în vigoare.
Situaţia este şi mai hilară în ceea priveşte contractul similar încheiat de Primăria Sectorului 3, care nu s-a ales nici măcar cu avertisment, deşi a încălcat Legea achiziţiilor publice. Motivul: neregulile comise s-au prescris, a constatat, sec, ANRMAP.
De departe, situaţia cea mai gravă se înregistrează însă în sectorul 2, unde ANRMAP a descoperit că firma câştigătoare, Supercom SA, trebuia, pur şi simplu, descalificată de la licitaţie. Motivul: nici măcar nu a îndeplinit criteriile minime, oferta sa fiind inadmisibilă.
În mod paradoxal, societatea a câştigat însă licitaţia organizată de Poliţia Comunitară Sector 2 şi ridică în continuare maşini.
Primăria Sectorului 4 s-a ales şi ea cu o amendă pentru încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice în atribuirea contractului de ridicare a vehiculelor, dar acesta a rămas în vigoare.
Şi la Primăria Sectorului 1 au fost depistate nereguli: nedesemnarea unui