Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia României îşi revine prea lent

Publicat in Jurnalul, joi 10 martie 2011 ·

Economia României va creşte puţin în acest an, dar vestea proastă este că ţările din jur şi-au revenit mai repede decât noi, le-a spus Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, investitorilor de la AmCham. Această revenire prea lentă se traduce prin întârzieri în fluxurile investiţiilor străine directe, pentru că investitorii preferă zone mai sigure şi cu o predictibilitate mai mare, dar şi printr-o recuperare mai lentă a încrederii şi a moralului atât în cazul companiilor, cât şi al populaţiei.

România va înregistra anul acesta o creştere economică de 0,6% şi o inflaţie de 5%, a declarat şi economistul-şef al ING Bank, Nicolae Chidesciuc.

„Anul acesta, toate sectoarele din economie vor creşte, mai puţin cele din construcţii, care vor fi pe minus. În rest, vor creşte toate. Chiar şi agricultura va cunoaşte o uşoară creştere”, a declarat Nicolae Chi­desciuc. Preşedintele Consiliului Fiscal le-a mai spus investitorilor străini că reducerile de personal din sistemul public au fost printre elementele-cheie ale reformei.

România a intrat în criză cu un apa­rat bugetar prea stufos, puţin eficient şi suspectat de corupţie în anu­mi­te zone. De exemplu, Franţa, la o po­pulaţie triplă, are 990 de angajaţi în Finanţe. Anglia are 1.200, Germania are 1.300. România are 1.432 de an­gajaţi, potrivit unor calcule ale or­ganismelor financiare interna­ţio­nale.

Dintr-un grafic prezentat de Ionuţ Dumitru se observă că dacă în 2005 numărul bugetarilor era de 1.240.000, în 2008 acesta a atins valoarea de 1.400.000 şi, în ciuda eforturilor de­puse, acesta nu a reuşit să scadă până în septembrie 2010. De observat că între ianuarie şi aprilie 2009 numărul personalului a crescut, în ciuda eforturilor care mergeau în direcţia inversă. La sfârşitul lunii ianuarie 2011, numărul de bugetari ajunsese la circa 1.260.000.

Economia României va creşte puţin în ace

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joe Biden scoate Cuba de pe lista statelor care susțin terorismul

HotNews acum 36 minute
Administrația Biden a anunțat, marți, că va elimina Cuba de pe lista susținătorilor statali ai terorismului, o măsură luată pe finalul mandatului, care este probabil să fie inversată de Trump. Un înalt oficial american a declarat că „o evaluare a fo

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 18 minute
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 3 ore
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 6 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 9 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 6 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 6 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/4°