La vreun an şi ceva după Revoluţie m-am nimerit într-un grup de vreo şapte oameni adunaţi întîmplător de nişte convingeri politice asemănătoare. Un constănţean ne invitase la o plimbare cu un mic iaht pe Siutghiol. Ajunşi la chei, am descoperit că era mai degrabă o iolă îngustă cu un catarg şi doar o singură pînză triunghiulară. N-am fi încăput toţi, dar cîţiva s-au arătat imediat dispuşi să rămînă pe mal. Pare-se că acea coajă de nucă nu le inspira prea multă încredere. În barcă ne aştepta o fată uscăţivă, cu părul foarte lung, desculţă şi cu blugii suflecaţi deasupra gleznelor. După ce ne-a indicat fiecăruia cu fermitate locul pe care să ne aşezăm, a desfăcut cu mişcări iuţi şi îndemînatice parîma care lega ambarcaţiunea de ponton. Ea avea să ne fie căpitanul care să ne conducă pe suprafaţa alburie a lacului.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor În cîteva secunde după dezlegarea parîmei eram deja la metri buni de ţărm şi m-am simţit ca după o decolare cu avionul, cînd, la doar cîteva secunde de la desprinderea de pe pistă, vezi deja casele undeva departe, în jos, ca nişte cutii de chibrituri. Vîntul umfla pînza şi o vreme am tăcut cu toţii ascultînd fîşîitul, ca de hîrtie, al carenei alunecînd pe suprafaţa apei. Fata – „musa“, cum îi zicea constănţeanul – se strecura cu agilitate între cîrmă şi catarg, tot repetînd anumite operaţiuni: cînd fixa cîrma şi fila scota, cînd fixa scota de tacheţii de pe bord şi se întorcea la cîrmă pentru a-i mai corecta unghiul cu cîteva grade. Mă uimeau nodurile rapide pe care le făcea de fiecare dată. Pe atunci nu citisem Un port la Răsărit.

Lîngă mine se aşezase o cucoană de vreo 50 de ani, cu ochi sclipitori, care îmi spunea deja pe nume, deşi eu încă nu aflasem cum o cheamă. Părea că ar dori să-mi dezvăluie dintr-o răsuflare întreaga ei viaţă. A început prin