Ministrul Educaţiei le-a spus în glumă elevilor Colegiului "Gh. Lazăr" din Bucureşti că nu trebuie să-l considere un spcialist, întrucât conform presei nu a parcurs decât 11 clase
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu îi îndeamnă pe elevi să verifice prin Google dacă are sau nu mai mult de unsprezece clase. Vechea problemă a neechivalării studiilor pe care le-a urmat în afara ţării încă îl mai urmăreşte pe şeful învăţământului.
Catalogat de către câţiva elevi ai Colegiului "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti drept un specialist în chimie, Funeriu le-a atras imediat atenţia că nu este cazul, muştruluindu-i, în glumă.
"Presa ştiţi bine că spune că am unsprezece clase, aşa că nu e bine să spuneţi că sunt specialist", le-a răspuns ministrul, citat de Agerpres, încercând să sublinieze totodată şi avantajele pe care le oferă internetul: "Dacă veţi căuta pe google, veţi vedea că eu nu am unsprezece clase".
Dialogul ministrului Educaţiei cu elevii bucureşteni a avut loc în cadrul unei conferinţe pe tema utilizării tehnologiei informaţiei, iar lecţia pe care Funeriu le-a prezentat-o şcolarilor a avut ca principal subiect combaterea plagiatului. "Ar fi extrem de grav să ne transformăm într-o societate copy-paste şi sunt convins că toţi dintre dvs cunoaşteţi site-uri unde găsiţi lucrări de-a gata. Ei bine, una dintre acţiunile foarte decise ale ministerului va fi, pe de-o parte, încurajarea noilor metode de învăţare, dar în acelaşi timp, pe ieşirea din această mentalitate copy-paste", a susţinut ministrul, pledând şi pentru înfiinţarea bibliotecilor şcolare virtuale.
Ministrul a participat, joi, la conferinţa internaţională intitulată: "Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor - Instrumente colaborative pentru educaţia secolului XXI", eveniment organizat de CISCO Romania, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.