Anul 2011 începe în forţă pentru fondurile prezente pe bursa de la Bucureşti. Ascensiunea acestora vine după doi ani - 2007 şi 2008 - în care bursa românească a devenit aproape sinonimă cu pierderea, iar investitorii nu şi-au dorit altceva decât un adăpost sigur pentru bani, într-un depozit la bancă sau într-un fond monetar.
Cu o inflaţie ce ameninţă să muşte adânc din randamente, vor redescoperi investitorii gustul dulce-amărui al riscului? În primele două luni ale acestui an însă investitorii din fondurile de acţiuni au câştigat în medie 5% din suma investită, randamentul maxim urcând până la 8,5%, performanţă pe care un depozit bancar le-ar fi adus-o poate într-un an, scrie revista BUSINESS Magazin.
Performerul începutului de an a fost fondul de acţiuni BCR Expert, administrat de societatea Erste Asset Management, cu o performanţă de 8,5%. Nu toate fondurile de acţiuni au fost însă câştigătoare în acest început de an: Omninvest a pierdut 8,7% în primele două luni, Omnitrust a pierdut 5,36% din valoare, iar unitatea de fond Raiffeisen Prosper a pierdut 4,6%.
Deşi randamentele unor fonduri de acţiuni concurează puternic dobânzile, niciunul dintre acestea nu a reuşit să obţină o performanţă mai mare decât cea a pieţei de acţiuni, mai exact a principalului indice bursier BET.
În 2011 indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a crescut cu 11,3%, iar indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri, s-a apreciat cu 8,2%.
O explicaţie este lipsa de bani noi în fondurile de acţiuni. Altfel spus, atât timp cât fondurile de acţiuni rămân la acelaşi volum de active, administratorii acestor fonduri nu au mână liberă şi nici bani disponibili pentru a putea profita de oportunităţile apărute la un moment dat în piaţă. Pentru a lua parte la ele, administratorii vor fi nevoiţi să vândă o acţiune pentru